Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere sunt viteza, fie neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, fie peste limita legală, urmată de traversările neregulamentare ale pietonilor şi neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare.
La acestea se adaugă starea infrastructurii în România. Potrivit unor date prezentate de Comisia Europeană, disponibile pe site-ul oficial al instituției, procentul deceselor produse în cadrul accidentelor de pe autostrăzi este de numai 8%. Numărul redus se datorează gradului mai mare de siguranță pe care autostrăzile îl conferă conducătorilor auto, dar și împrejurării că delimitarea fizică a sensurilor de mers face coliziunea frontală mult mai dificilă. În condiţiile în care în România există prea puţine autostrăzi, traficul se desfăşoară pe şosele fără separatoare de sens, cu o singură bandă de circulație, ceea ce favorizează producerea accidentelor. Dintre acestea, cele produse în cazul unui impact frontal sunt cele mai periculoase, cu consecinţe foarte grave pentru şoferi şi pasageri.
Alţi factori de risc care apar pe drumurile naţionale sunt lucrările de reparaţii semnalizate necorespunzător, starea carosabilului, gropile, lucrările mai puţin inspirate realizate de autorităţi, cum ar fi insulele plasate în mijlocul drumului.
Și cu toate că în fiecare an sute de oameni îşi pierd viaţa în accidente cumplite, strategia naţională pentru siguranţa rutieră pare să fie complet depăşită de situaţie. În ciuda diverselor campanii de responsabilizare a participanților la trafic, corecta și completa informare a acestora cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație rămâne un deziderat neatins.